Brese-n sistem

Ca orice om normal ma trezesc de dimineata, dar ca sunt student ma trezesc la pranz, la fel ca orice om normal mananc, beau cafea si fumez, nu ca voi cei care nu faceti asta sunteti anormali dar 60% din populatia Romaniei o face, deci de ce nu as face-o si eu. Si la fel ca orice om normal circul cu mijloacele de transport in comun, numai ca eu o fac fara bilet, din motive puerile, fie n-am bani fie n-am chef sa-mi iau bilet sau sa umplu un portofel pe care nu-l am.

Ceea ce fac eu cu circulatul fara bilet este un fel de parazitism, pt ca mie imi merge bine fara sa mai dau banii pe un bilet si este destul de neplacut pt Regia Autonoma de Transporturi, pt ca oarecum ii fur (si ce rau imi pare mie). Ati putea spune ca este riscant la cate amenzi as putea sa platesc, eu spun doar ca este inevitabil sa nu te prinda controlorul, cert este ca exista brese, si exista atat de multe incat nu cred ca am avut timp sa ma gandesc la toate.

Ma intorceam de la examen, bucuros ca nu fusese irosita noapte precedenta alocata ingrasatului porcului inainte de examen, m-am urcat foarte linistit in tramvaiul care ma lasa exact in fata blocului in care locuiesc. M-am asezat confortabil pe unul din scaunele rezervate batranilor(ati observat cum se uita lumea daca esti tanar si te asezi pe unul din locurile alea?). Mi-am scos castile sa ascult muzica si m-am lasat dus de vraja oboselii si de euforia examenului luat pana cand “ Biletul sau abonamentul la control va rog”.

Sictirit si foarte indignat ca m-au scos din starea mea le spun foarte raspicat “N-am!”

Nu de alta dar sa auda si babele de pe la mijloc care se uitau urat ca m-am asezat pe locurile rezervate. Politicos din fire m-am ridicat ca nu-mi place sa mi se vorbeasca de sus si am mers spre zona mediana a tramvaiului pt rezolvarea conflictului, but who knew a show’s about 2 happen. “Actele la control daca nu aveti bilet”.

N-am!

Arata-ti atunci buzunarele.

Eh aici ar fi o problema, si nu aceea ca nu am buzunare, ci aceea ca va trebui sa ma credeti pe cuvant, am buletinul dar nu vreau sa vi-l arat.

Arata domne buletinul ca altfel te duc la sectie!!!

Pey cred ca asta ar fi cel mai indicat lucru din moment ce nu aveti nici un drept sa ma legitimati!

Cum adica, da ia uite ce spune legea..

Ma scuzati dar aia nu e lege, aia e doar o hotarare a unui consiliu, si fie ca este a unui consiliu general sau local…

Iti bati joc de noi? Stii eu am absolvit examenul de psihologie pe care trebuie sa-l dea toti controlorii.

Nu ma indoiesc de asta, dar ceea ce va spun este adevarat.

Ma baiete, vrei sa arati buletinul sau mergem la sectie?

Cred ca prefer a 2a varianta!

Foarte bine, o sa mergem la sectie.

** moments later**

De ce nu vrei sa ne dai buletinul, macar asa nu mai mergem pana la sectie si uite iti dam si minimul de amenda, nu ma face sa ma rog de tine!

Stati linistita doamna nu va mai rugati de mine ca am spus ca mergem la sectie, asta daca nu cumva imi aduc aminte ce aveam de facut!

Dom’le tu chiar iti bati joc de noi, hai da buletinul pana nu ma enervez!

V-am spus si v-o repet, nu aveti voie sa ma legitimati, perchezitionati, sau conduceti undeva….a da si in legatura cu asta daca vreti coborati cu mine dar vedeti ca nu voi sta ca am treaba acasa.

Nu nu nu ca mergem la sectie!

Pey cum mergem la sectie daca eu nu vreau? Ca nu aveti voie sa ma luati cu forta, eu daca ma opun pot sa va dau in judecata, este lipsire de libertate, si se pedepseste conform Codului Civil cu amenda administrativa si cu plata de daune morale.

Dar tu stii ca noi avem voie sa schimbam traseul mijloacelor de transport in cazul in care gasim unii ca tine?

Nu ma indoiesc de asta, dar mi-e destul de greu sa cred ca ati putea sa scoateti tramvaiul de pe sine si sa-l puneti sa mearga pana la sectie!

Uite baiete daca ai ceva bani la tine da-i incoa si scapi mai ieftin decat sa platesti 40 lei

HA! Nu ca asta-i mita si nici la doctor nu dau!

Atunci mergem la sectie.

Daca vreti d-voastra.

Auzi da cine te-a invatat pe tine toate aburelile astea ca nu avem voie sa te legitimez?

Profesorul de drept constitutional!

Pey te-a invatat prost in cazul asta!

Cred si eu, doar el a participat la refacerea noii Constitutii, pe care si d-voastra cred ca ati votat-o!

Mi-a facut placere, dar eu aici trebuie sa cobor, daca vreti veniti dupa mine, dar nu garantez ca veti putea scoate ceva de la mine, mai ales ca cea mai apropiata sectie de politie este cam la vreo 5 statii mai jos…

Concluzie…Constitutia reglementeaza puterea de constrangere, si o limiteaza doar la organele de politie, jandarmerie, magistrati, legi se pot numi numai actele din constitutie si actele parlamentului, toate celalalte au forta inferioara acestora, si daca le contravin intra in nulitate…

Promit ca data viitoare voi incerca sa gasesc si alte metode de a fenta acesti controlori care au “absolvit examul psihologic”.

© Andrei Vlaicu

 

9 minute

Ce dracu caut eu aici sau voi citind asta?! Pe bune, cred ca ar trebui sa facem si altceva cu vietile noastre decat sa stam sa scriem pe site-uri(inainte o faceam pe ziduri, sau servetele)… . Chiar nu vi s-a intamplat sa simtiti cum se scurge timpul pe langa voi si nu aveti ce sa-I faceti? Mi se intampla asta in fiecare zi la metrou cand, evident stau si astept pt ca ajung in statie tocmai cand pleaca trenul, si apoi stau si ma uit la ceasul cu cifre rosii si mari si numar 5, 10, 15…55, 1 minut, 5, 10,…, ink un minut. In total o medie de 9 minute de asteptat pe un peron gandindu-te la nimic altceva decat la timp si fugitiv la alte probleme. Hai sa ne gandim totusi ce poti face in 9 minute(voi incerca sa par mai original decat cele 11 minute ale lui Coelho).

Eu mananc in 9 minute o shaorma mare, sau fumez aproape 2 tigari, sau merg aproximatix 1,5 km, sau fac un dus, sau citesc vreo 2 blog-uri, sau ma hotarasc cu ce ma imbrac sau poate chiar si fut in 9 min…Sunt atatea lucruri pe care le poti face in 9 minute si totusi parca nu-s un capat de tara acele 9 minute dar 9 minute azi si cu 9 minute maine si cu 9 minute pana la sfarsitul saptamanii inseamna deja 63 de minute, deci deja o ora…si cand ma gandesc cate pot sa fac in 9 minute nici nu vreau sa ma gandesc cate pot sa fac intr-o ora, si daca punem la socoteala ca mai trebuie sa ma si intorc, tot la fel pe unde am venit ca altfel ma ratacesc eu pierd saptamanal 2 ore si 6 minute, cam mult in conditiile in care o saptamana are 148 de ore din care dormim 56…well e doar simpla matematica. Adevarul este ca pierdem mult mai mult timp deplasandu-ne decat ne putem permite, dar adevarata problema este faptul ca timpul pierdut nu se intoarce, imbatranim cu fiecare minut dar din pacate nu devenim mai destepti daca asteptam in statie la metrou, cine stie cum putem regreta mai tarziu acele 9 minute in care am asteptat la metrou sau acele cateva minute pe care le-am pierdut asteptand ceva. Timpul este un dar care se consuma, si din pacate nu stim care este limita sa. Insasi fericirea dureaza dureaza doar o clipa si durerea o eternitate dar intre ele se creeaza o bresa numita timp, timp pe care noi inconstient alegem sa-l pierdem.

This ain’t a drama it’s just pure dumb luck.

© Andrei Vlaicu

Pe aripile …. Gandului

Plutim in fiecare zi si calatorim spre cele mai indepartate taramuri, taramuri unde tot ceea ce vrem se indeplineste, unde nu exista esec, unde totul este bine si frumos, unde prietenii ne sunt alaturi mereu, unde fiecare clipa este cea mai fericita clipa din viata noastra si unde am vrea sa fim tot timpul. Insa, la un moment dat, ne trezim la realitate, ne trezim ca totul nu este asa cum ne inchipuim si, oricat de mult am incerca sa fie precum ne-am imaginat, nu putem face nimic.

Suntem niste visatori… visam atat cu ochii deschisi cat si cu ochii inchisi si mereu incercam ca prin puterea gandului sa ne transpunem intr-o realitate unde totul se modeleaza dupa vointa noastra si unde putem sa spunem „It’s good to be the king”, fara sa ne fie teama ca va aparea cineva care ne va lua totul chiar din fata ochilor inlacrimati.

Visam atat cu mintea cat si cu sufletul si, cateodata, ne implicam in visuri mai mult decat ne implicam in viata reala pentru ca, in adancul sufletului, am vrea ca visul sa nu se termine si sa se transforme in realitate iar realitatea sa se transforme doar intr-un vis urat care sa se termine cat mai repede. Stim ca nu se va intampla niciodata dar ne place sa gandim astfel pentru ca, in definitiv, visurile sunt singurele lucruri care ne dezancoreaza din viata de zi cu zi.

© strider

A fost candva…

A fost candva, si nu de mult….o ierarhie sociala in care puteai gasi fericirea de care, tu ca persoana, aveai nevoie…Dar cum si fericirea daca nu ar fi efemera ar deveni plictisitoare, si cum nimic nu e durabil, a trebuit sa ne obisnuim cu acea cadere abisala de pe culmile euroforiei sau poate chiar cu banala dezamagire a simplei reflectii a realitatii in oglinda sufletului. Dar omului ii e prescris sa dea cu capul de tocul usii si sa invete pe pielea lui ca stelele verzi nu sunt numai colorate dar si dureroase!!! Incep sa cred ca e deja o chestiune astrala si implacabila, in fata caruia nu poti scapa decat daca ai pile la o entitate superiora acestor forte divine!

In aceasta situatie hilara si groteasca pe care noi uneori o numim viata, omul, cea mai adaptabila fiinta, incearca sa se conformeze situatiei si sa se socializeze, dand nastera, in mod ciudat, unei parodii mondiale, care poarta numele simplu: SOCIETATE!

In aceasta societate a noastra au existat si relatiile interumane, si spun au existat pentru ca s-a ajuns la concluzia, dupa doua milenii de evolutie spre singuratate ca femeile(sexul feminin al omului) sunt simplu… niste curve, si asa au fost mereu in esenta lor, iar barbatii(sexul mascului in rasa umana) sunt si mai simplu niste curvari! Si cum singura portita de scapare din acest labirint inghesuit de prea multe pareri si situatii era prietenia, cam toti au abuzat de ea, dar nimeni nu si-a dat seama ca aceast anabolizant costa. Astfel, in scurta si furtunoasa ascensiune pe scara evolutiei a omului s-a ajuns la o dependenta, mai mult sau mai putin dorita, constienta sau inevitabila, de ceea ce se numeste prietenie! De aici si simplele clisee ale cliseelor formale: “am nevoie de un cel mai bun prieten!” Nimic mai frumos decat sa ai langa tine o persoana care indiferent de ce s-ar intampla iti ramane fidela. De multe ori nici nu e nevoie sa cauti aceasta relatie, vine ea la tine!!! Asta doar daca realizezi ca incapatanarea e virtutea dobitoacelor, si nu te incapatanezi sa ai doar minimul de prieteni care… nici aia nu-ti sunt de ajuns! Niciodata nu poti fi atat de sarac incat sa nu poti oferi un suras, ca de aici se trage totul, de la un suras, el poate vindeca sufletul amagit al prietenului de langa tine doar daca stii cum sa il arati!

Dar lumea e prea nebuna ca totul sa fie normal si caracterele puternice care iau pozitie de drepti numai in cosciug au ajuns sa strice si acest mic paradis de descarcare sufleteasca si mentala, ca doar intotdeauna trebuie sa fie cineva care sa dea cu mucii-n fasole. Certurile cotidiene, raca, invidia, intrigile si falsele aparente, rand pe rand, au corodat pana si temelia de fier a acestor relatii. Asemeni “cutiei Pandorei” toate aceste rautati au schimbat lumea, realizandu-se pe scara mondiala un regres sentimental in care nici macar banalul “Iarta-ma” nu mai poate face fata! Dar exista o scapare, o speranta ca totul se poate remedia: sinceritatea. Cel care a mintit sau, in cel mai fericit caz de culpabilitate, doar a ascuns adevarul se poate indrepta cu doar putina bunavointa din ambele parti! N-as mai vrea sa fiu in locul acuzatului pentru ca stiu ca remuscarile daca nu te omora ele te pot tortura, si nimeni, chiar nimeni, nici macar acel cel mai bun prieten, in afara de tine nu stie cum e! Propriile trairi si sentimente nu vor putea fi niciodata intelese de altcineva in afara de cel care le traieste, ele vor putea doar in cel mai bun caz pricepute, dar atat! Si marea greseala a omenirii este ca mereu se va incerca intelegerea si judecarea unor fenomene total straine de propria lor fiinta.

Don’t let a little dispute ruin a great friendship, intotdeauna trebuie sa existe loc pentru ce a fost si ce va fi!

© Andrei Vlaicu

Fluturi in oglinda

ma vezi? te vad…

ma auzi? te aud…

ma mirosi? nu ai miros

…ma simti? normal ca te simt…

ma gusti? nu pot gusta…

existi? da, exist, de ce ma intrebi?…

vreau sa vad cine sau ce esti…

sunt ceva ce nu poate fi explicat in cuvinte…

ce scop ai?

sa sa te fac sa vezi…

ce sa vad?…

ce inseamna tot…

care “tot”? ce “tot”?…

tot ce te inconjoara…

ce anume ma incojoara?…

un univers intreg de lucruri nevazute si nemaintalnite…

de ce?…

de ce ce? de ce nu le vezi, de ce existi sau de ce exist eu?…

tot..toate..ah, nu mai inteleg nimic..stai! ai zis “eu”, adica esti un “tu”, adica esti o persoana..o persoana cu constiinta, constientizezi ca esti viu sau vie…nu mai inteleg nimic….

linisteste-te, o sa intelegi cu timpul…

nu ma linistesc deloc, vreau sa inteleg ce cauti in viata mea, cine esti, ce vrei?…

nu vreau sa iti fac rau, vreau sa te ajut…

ti-a zis cineva ca am nevoie de tine? nu! dispari, pleaca, ma speri…

tu m-ai chemat, de ce ma gonesti acum?…

eu? nu e adevarat, nici nu te cunosc…

ba da, fac parte din tine, tu fara mine nu ai fi, asa cum nici eu nu as prinde aripi fara tine…

nu, nu se poate, nu ai cum sa faci parte din mine, nu simt nimic pentru tine, esti doar un strain…

stiu, e normal, abia ne-am gasit, nu poti iubi necunoscutul…

pai atunci daca nu ma stii, cum ai auzit strigatul meu de ajutor?…

deci recunosti ca m-ai chemat…

nu pe tine in mod special, cerusem “ceva”, un semn, ceva, se pare ca tu esti “ceva-ul” meu! ai aparut repede, nu ma asteptam, daca tot nu stiu ce esti pot sa te ascociez cu un animal atunci?…

poate…

vreau sa fii fluturele meu, poti?…

probabil, trebuie totusi sa intelegi cine sunt…

perfect, spune-mi, povesteste-mi despre acel “tot” …

nu ai intelege, degeaba ti-as zice…

incearca!…

nu, nimeni nu ar intelege acum…

bine, pentru moment accept, dar nu promit ca nu ma va roade….

e normal, orice om duce o lupta, fie cu el insusi, fie cu altcineva sau altceva..

si tu ai venit sa ma ajuti sa lupt?…

nu, am venit sa iti arat cum sa o opresti….

o pot opri?…

da, dar trebuie sa ai o vointa de fier si sa scapi de cei sase dusmani care iti vor aparea in drum…

sase?…

da…

cum adica sase? cine sau ce?…

iubirea, teama, egoismul, puterea, claritatea si batranetea…

inteleg dar totusi nu inteleg…

stiu…tocmai de aia, de acum inainte voi fi alaturi de tine ca sa te indrum…

imi promiti?…

gandeste ca tu momentan esti ca un fluture de abia iesit dintr-un cocon peste care cineva a aruncat o palarie…

eu deja sunt un flutue batran care a scapat de intunericul palariei, da, iti promit!…

jura-mi!…

va trebui sa crezi in mine ca sa nu imi iau zborul, dar totusi ai grija sa nu ma strivesti, fluturii mor repede,

pot doar sa iti jur ca nu voi trai doar o zi ca ceilalti fluturi, eu sunt doar al tau, traiesc atata timp cat ma hranesti…

iti multumesc, multumesc din suflet, multumesc ca existi si sa stii ca imi pare rau ca te-am gonit mai devreme,

multumesc ca ai aparut, ca m-ai auzit si ca ai aripi pentru mine…

cu placere, dar nu-mi multumi, nu ai de ce…

pot sa te mai rog ceva?…

da normal, niciodata sa nu ma mai intrebi daca poti….

iesi de acolo si strange-ma in brate. ma iubeste, nu ma iubeste. nimeni nu ma mai iubeste, nici macar ea.

demonstreaza-mi ca macar tu ma iubesti…

iarta-ma, sincer, imi pare rau, dar nu pot…

de ce nu? cum nu, si aveam incredere, imi pusesem sperantele in tine, nu-mi fura si a doua aripa, te rog!

pot sa primesc toate umbrele sa stii si ca am atata lumina sa dau in schimb, te rog! raspunde! cum nu poti?

de ce nu poti?…

pentru ca eu nu pot trece prin oglinda!…

© Andrei Vlaicu

Si uite asa trece viata noastra…

Din clipa in care ne nastem, viitorul ne este stabilit… sau poate nu, poate noi ne stabilim viitorul in functie de deciziile pe care le luam sau, cine stie, poate nu este nici una nici cealalta, poate viitorul nu exista, poate viitorul este un amalgam de ganduri si sentimente care, traite, simtite, gandite in prezent ne duc in viitor, de fapt, poate viitorul este chiar prezentul, poate traim mereu in prezent si doar credem ca ziua de maine reprezinta viitorul cand de fapt ea reprezinta prezentul, poate nu prezentul pentru EU cel de azi, dar reprezinta sigur prezentul pentru EU cel de maine la fel cum o oarecare zi din urmatoarea luna va reprezenta prezentul pentru EU cel de peste o luna. In definitiv, cine suntem noi sa putem spune ce este sau ce reprezinta viitorul? Suntem doar niste fiinte trecatoare intr-o lume la fel de trecatoare, care traiesc de pe o zi pe alta, unii cu speranta ca ziua de maine va fi mai buna, alti care se ghideaza dupa principiul „Carpe Diem” si, in cele din urma, cei care stiu ca ziua de maine va fi la fel cu cea de azi si cu cea de ieri. In definitiv, singurul lucru care ne poate influenta ziua de maine este norocul pe care il avem. Oare? Ce este pana la urma norocul? De ce intotdeauna cand ceva merge prost spunem ca nu am avut noroc insa atunci cand avem o realizare (indiferent de gradul ei) toata lumea uita de noroc? Oare nu intra norocul in discutie in ambele cazuri?

Oare, in cazul in care viitorul este cladit de noi, nu isi are si norocul rolul lui esential?

Dar oare, in cazul in care viitorul ne este stabilit de la nastere, mai poate exista noroc? Se poate pune semnul de egalitate in acest caz intre destin si noroc?

Oare sentimentele noastre ne pot influenta norocul?

Dar daca viitorul nu exista? Atunci isi mai are rost norocul?

Dar oare, poate raspunde cineva la aceste intrebari? Filosofii poate… dar poate nu. In defintiv, care este rostul acestor intrebari?

© strider

Ce este iubirea?

Este un sentiment profund….

Ba nu, ba nu… este o clipa… o clipa in care totul este al tau pentru ca totul reprezinta persoana iubita

Nici unul nu aveti dreptate… iubirea este un gand pentru ca, inainte de a simti ca iubim, ne gandim „oare asta inseamna a iubi?” si, fara sa vrem, ne credem mai indragostiti pe zi ce trece

 

Dar oare, cati dintre noi pot face diferenta intre iubirea adevarata (oare exista asa ceva?) si acel „crush” adolescentin cand credem ca totul se invarte in jurul unei anumite persoane doar pentru ca noua ni se pare mai speciala decat restu insa, dupa o perioada de timp, acel „ceva” pe care il avea pana atunci dispare? De fapt, se poate face o diferenta? Oare nu si cei care sunt indragostiti nu cred ca persoana pe care o iubesc este mai speciala decat restu? Unde se trage linia intre „crush” si iubire? Se trage o linie? E groasa, e subtire? Se poate trece dintr-o parte in alta? De ce?

© strider